INSTALATII DE STOCARE-POMPARE-EVAPORARE OXIGEN LICHEFIAT
In aceste instalatii, oxigenul lichid este transportat de la fabricile producatoare cu autocisterne speciale, in zona rezervorului de stocare.
Autocisterna, prevazuta cu pompa de transvazare, se racordeaza la rezervorul de stocare prin intermediul unui furtun de constructie speciala.
Din autocisterna de transport, oxigenul lichid este trimis cu ajutorul pompei de transvazare in rezervorul de depozitare.
Depozitarea in acesta se face la presiunea pentru care este executat rezervorul, 17-19 bar (presiunea de deschidere a supapelor). La o depozitare indelungata (in lipsa consumului) datorita pierderilor de frig prin izolatie, o cantitate de oxigen se evapora si datorita cresterii presiunii este evacuata in atmosfera prin supapele de siguranta.
Oxigenul lichid este impins de presiunea din rezervor (care se mentine la valoare constanta, cu ajutorul unui evaporator de autopresurizare si a unui regulator de presiune), prin pompa de inalta presiune si evaporatorul atmosferic de inalta presiune (unde are loc gazeificarea pe baza caldurii absorbite din atmosfera inconjuratoare).
Dupa evaporator, oxigenul gaz avand temperatura cu 5-7 grade mai mica decat temperatura mediului ambiant, este trimis prin conducta pentru imbuteliere.